În ziua de 04 decembrie a.c., în jurul orei 15:00, polițiștii Serviciului Rutier Iași au procedat la oprirea regulamentară a unui autoturism care se deplasa pe raza mun. Iași, pe strada Păcurari. Conducătorul auto, tocmai trecuse pe culoarea roșie a semaforului electric, mașina având o traiectorie sinuoasă.
Întrucât şoferul maşinii, un bărbat de 57 de ani, din comuna Bârnova, emana halenă alcoolică, a fost testat alcoolscopic, rezultând o alcoolemie de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la o unitate medicală în vederea prelevării de probe biologice.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de “conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe”