Un medic din Botoșani a plătit 11.917 lei pentru ca fiica sa să meargă la o tabără educațională în străinătate, însă totul s-a dovedit a fi o escrocherie.

Bărbatul a plătit suma uriașă deși condițiile pandemice făceau imposibilă organiziarea unei astfel de tabere.

Ulterior, compania specializată în organizarea de astfel de tabere a refuzat să înapoieze banii, astfel că familia a mers în instanță pentru recuperarea prejudiciului.

Totul a început în decembrie 2019, când medicul a încheiat un contract privind participarea fiicei sale la o tabără educaţională ce urma să fie organizată în iulie 2020, timp de o săptămână, în Manchester. El a achitat un avans de 3.000 de lei, dar izbucnirea pandemiei a dus la anularea taberei din Marea Britanie.

În acest context, bărbatul a încheiat, în aprilie 2021, un contract adițional cu respectiva firmă, care prevedea schimbarea dății și locului taberei. Acesta a mai plătit 8.917 lei pentru ca fiiica sa să meargă într-o tabără la Kyoto, în Japonia.

Medicul nu a știut, însă, că la acea dată Japonia deja sistase eliberarea de vize pentru cetățenii străini, tocmai din cauza pandemiei, potrivit botosaneanul.ro.

De altfel, Ministerul român de Externe anunțase deja decizia autorităților de la Tokyo. Astfel, compania a încasat banii deși cel mai probabil știa că nici această tabără nu mai poate fi organizată.
Cazul a ajuns în instanță

Medicul din Botoșani s-a adresat instanței. El le-a explicat judecătorilor că nu s-a gândit să verifice personal condițiile de călătorie în Japonia, mai ales că, fiind medic infecționist la Spitalul Județean, în plină pandemie, a avut cu totul alte priorități.

Bărbatul și-a cerut banii înapoi, ba chiar a fost de acord ca firma să îi rețină 100 de euro pentru serviciile prestate până atunci, dar, în cele din urmă, nu s-a ajuns la niciun acord.

Reprezentanții companiei resping acuzațiile de rea-credință și susțin că tocmai calitatea de medic a reclamantului ar fi trebuit să îi permită să aprecieze evoluția pandemiei de COVID-19. Agenţia făcuse toate demersurile pentru organizarea taberei, prezentând în instanţă şi o factură de la partenerul japonez. Astfel, compania a susținut că anularea se încadrează în clauzele privind forța majoră.

Judecătorii nu au acceptat, însă, argumentele companiei, deoarece, potrivit acestora, nu reclamantul a fost cel care a propus organizarea taberei și, mai mult, acesta nu a vrut decât să își recupereze suma plătită pentru niște servicii de care nu a mai beneficiat, în conformitate cu legislaţia privind pachetele de servicii de călătorie şi serviciile de călătorie asociate.

Magistrații au decis ca firma să îi înapoieze reclamantului 11.917 lei. Decizia nu este definitivă și a fost deja atacată de către companie.