Rușii au efectuat noi bombardamente masive asupra instalațiilor electrice din Ucraina în timp ce războiul a ajuns în ziua 273 de la declanșare. Oficialii ucraineni anunță pene de curent în toată țara. A căzut curentul și în Republica Moldova, inclusiv la Chișinău, dar aici situația a fost remediată. R. Moldova a restabilit conectarea la energia electrică, potrivit presei locale. 

Rusia a lansat miercuri un nou raid cu rachete asupra Ucrainei, lovind cel puţin o infrastructură critică în capitala Kiev, unde au fost auzite explozii către periferie, în mai multe părţi ale ţării fiind perturbată furnizarea energiei electrice şi a apei, inclusiv în capitală, în oraşul Liov şi regiunea Odesa, relatează Reuters şi AFP, citate de Agerpres.

”Un nou atac masiv asupra facilităţilor infrastructurilor (Ucrainei) este în desfăşurare”, a scris pe Twitter, Mihailo Podoliak, consilier al preşedintelui Volodimir Zelenski.  Aprovizionarea cu apă a capitalei ucrainene a fost suspendată în urma acestui nou atac rusesc care a ţintit infrastructurile energetice şi s-a soldat cu cel puţin trei morţi şi şase răniţi, au anunţat pe Telegram primarul oraşului, Vitali Kliciko, şi administraţia militară a Kievului, aceasta din urmă menţionând de asemenea că un imobil a fost avariat.

La rândul său, furnizorul local de electricitate din Kiev a anunţat întreruperi ale furnizării electricităţii în capitală, în timp ce oraşul Liov a rămas complet fără curent în urma atacului rusesc. Sirenele de raid aerian au fost declanşate în toată Ucraina şi sistemele de apărare antiaeriană au intrat în acţiune, corespondenţii Reuters de la Kiev afirmând că au văzut rachete antiaeriene lansate deasupra oraşului. Pentru scurt timp, posturile de televiziune şi-au întrerupt emisia.

În mesajele lor, oficialii ucraineni au cerut populaţiei să rămână în adăposturi, întrucât atacul cu rachete s-ar putea să nu se fi încheiat. Explozii – unele produse de apărarea antiaeriană – au fost de asemenea semnalate în regiunile Odesa, Nikolaev, Poltava şi Dnipropetrovsk, potrivit agenţiei DPA.

Autoritățile de la Chișinău au anunțat probleme de alimentare cu energie electrică. „Rusia a lăsat Moldova pe întuneric. Războiul Rusiei în Ucraina omoară oameni, distruge cu rachete blocurile de locuit și infrastructura energetică. Atacurile continuă și acum în Ucraina. Oamenii își scot răniții de sub dărâmături. Și își plâng apropiații decedați. Viața oamenilor nu poate fi întoarsă înapoi. Dar furnizarea energiei electrice poate fi restabilită. Vom rezolva problemele tehnice și vom avea din nou lumină. Toate instituțiile statului lucrează în acest sens. Nu putem avea încredere într-un regim care ne lasă pe întuneric și frig, care ucide intenționat oameni, din simpla dorință de a ține alte popoare în sărăcie și în umilință. Oricât de greu ar fi acum, singurul nostru drum, calea de viitor a Republicii Moldova, trebuie să rămână spre lumea liberă”, a scris Maia Sandu pe Facebook.