Senatul a adoptat, miercuri, majorarea indemnizațiilor demnitarilor și creșterea sporurilor cu 25% pentru funcționarii publici implicați în procesul legislativ. Este vorba de indemnizațiile președintelui, miniștriilor, parlamentarilor, primarilor, președinților de consilii județene și locale precum și ale funcționarilor publici care îi deservesc pe aceștia.

Cu 91 de voturi pentru (PSD, PNL și UDMR) și 22 împotrivă (USR) senatorii au dat undă verde majorărilor chiar în ziua în care Curtea Constituțională, la sesizarea USR, a declarat neconstituționale două proiecte de legi care aveau același scop și anume creșterea salariilor demnitarilor.

Judecătorii CCR au decis miercuri dimineața ca majorările salariale din sistemul public care urmau să se aplice demnitarilor, președinților de Consilii Județene, primari, parlamentari sunt neconstituționale. USR a depus în luna iunie două sesizări în aceste sens la Curtea Constituţională.

La câteva ore diferență de decizia CCR, senatorii au votat în ședință de plen un proiect de lege pentru aprobarea Ordonanței 115/2022. Astfel, senatorii din Coaliția PSD-PNL-UDMR au modificat ordonanța în care erau exceptați demnitarii și aleșii locali, introducând un amendament prin care majorează indmenizațiile acestora.

Mai exact, la propunerea senatorilor UDMR, Turos Lorand și Fejer Laszlo-Odon, prin legea de aprobare a OUG 115/2022 indemnizațiile lunare pentru cei care ocupă funcții de demnitate publică, alese și numite vor crește de la 1 noiembrie 2022. Concret, cuantumul brut al indemnizațiilor va fi stabilit prin înmulțirea coeficientului prevăzut de Legea salarizării unitare cu salariul minim pe țară pentru anul 2021.

  • Pe amendamentul introdus un parlamentar va beneficia de o majorare cu 2000 de lei a salariul brut.

De asemenea, prin amendamentul UDMR, votat de majoritatea PSD-PNL-UDMR din Comisia de muncă, vor crește cu 25% și salariile și sporurile personalului de specialitate implicat în procesul legislativ din cadrul Secretariatului General al Guvernului, Parlamentului, Consiliului Legislativ și Administrației Prezidențiale.

De precizat este că autorii amendamentului nu au indicat sursa de finanțare pentru aceste majorări salariale.

La ședința de plen, USR a solicitat retrimiterea raportului la comisie, pentru o săptămână, precizând că riscă să fie atacat din nou la CCR şi să fie respins de către judecători. Propunerea acestora a fost repinsă în plen, cu 54 de voturi împotrivă şi 35 de voturi pentru.

  • Ștefan Pălărie: „USR În timp ce românii se sufocă de sărăcie, politicienii partidelor de la putere se sufocă de privilegii. Pe o ordonanță simplă care prevedea majorarea din restul d eplată a salariilor bugetarilor au fost adăugate niste amendamente la comsiai de muncă de către UDMR fără niciun impact bugetar, fără pic de fundamentare prin care se măresc salariile președintelui României, salariile politicienilor tuturor parlamentarilor, salariile celor din funcțiile publice până la ultimul viceprimar de comună”

Cum își motivează senatorii votul

Senatorul PNL, Virgil Guran a declarat după ședința de plen că „trebuie să învățăm să fim bogați și cinstiți”.

„În 90 l-am auzit pe Ion Iliescu cum spunea să fim săraci și cinstiți. Eu cred că trebuie să începem să învățăm să fim bogați și cinstiți și țara o va duce mai bine. entru mine nu mă avantajează o creștere de salariu că Dumnezeu m-a ajutat și am firma mea de 32 de ani și de acolo trăiesc, nu din ce se întâmplă la Parlament. Cred eu că trebuie să terminăm cu această gândire să nu se crească salariile la primari. Eu cred că trebuie să creștem cerințele pentru performanță și asta e foarte important”, și-a explicat votul senatorul PNL.

  • Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene: „Dacă mă uit la salariile demnitarilor din Uniunea Europeană pot să fiu invidios. Dacă mă uit la ceea ce se întâmplă la nivel de populaţie a României şi problemele cu care ne confruntăm cred că este o perioadă de cumpătare şi deciziile luate de Guvern au fost de solidaritate faţă de oameni. De multe ori am fost la reuniunile Consiliului de miniştri şi întâmplător sau nu discuţiile despre ceea ce înseamnă salarizare şi felul în care desfăşoară activitatea miniştrii omologi, nivelurile lor de salarizare depăşesc 15.000 de euro în timp ce un demnitar al României ajunge la 2.500 de euro. Deci acest lucru spune foarte multe despre ceea ce înseamnă sistemul de salarizare românesc al demnitarilor pe care poate îl criticăm faţă de ceea ce înseamnă omologii din străinătate… Să nu credeţi că avem niveluri de salarizare care în comparaţie cu ale altor demnitari sunt sfidătoare. Sunt de bun simţ”.

Senatul este primă cameră sesizată, lege de aprobarea a OUG 115/2022 urmează să intre în dezbaterea Camerei Deputaților care este forul decizional în acest caz.

Ce spunea Ciolacu despre majorarea salariilor demnitarilor

Reamintim că Parlamentul a adoptat în luna iunie un proiect de lege care prevedea majorarea indemnizațiilor tuturor demnitarilor, la pachet cu salariile bugetarilor.

USR a sesizat Curtea Constituțională că modificările aduse legii ar duce la creșterea indemnizațiilor tuturor demnitarilor, de la subprefecți la președinte, cu sume cuprinse între 880 și 1.410 lei, în condițiile în care salariile acestora erau înghețate prin legea salarizării.

La vremea respectivă, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a dat asigurări că se va da o nouă ordonanţă de prorogare a acestui termen privind majorarea salariilor demnitarilor.

„Cu certitudine, astăzi în coaliţie vom lua decizia, dacă legea va trece de Curtea Constituţională, se va proroga termenul de aplicare pentru demnitari”, dădea asigurări preşedintele PSD pe 8 iunie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here