Astăzi, 30 iunie, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală și criminalistică, desfășoară o amplă acțiune pentru destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în obținerea ilegală de fonduri nerambursabile, garantate de bugetul de stat, printr-un program de finanțare.

În cadrul acestei acțiuni, vor fi puse în executare 42 de mandate de percheziție domiciliară, în municipiul București și în județele Ilfov, Galați, Maramureș, Suceava, Neamț, Vaslui și Iași.

La data de 28 iunie 2022, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de 38 de suspecți, persoane fizice și juridice.

În cauză se efectuează cercetări sub supravegherea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală și criminalistică, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, obținere ilegală de fonduri, deturnare de fonduri și spălare a banilor.

În urma cercetărilor, a rezultat faptul că, în perioada anilor 2019-2020, pe teritoriul României, s-a constituit un grup infracțional organizat care, în realizarea aceleiași rezoluții, prin intermediul mai multor societăți comerciale, ar fi obținut pe nedrept fonduri nerambursabile garantate de bugetul de stat, în cuantum total de 1.571.687 de lei, printr-un program de finanțare.

Suportul de specialitate este asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

La acțiune participă polițiști ai inspectoratelor de poliție județene Iași, Galați, Maramureș, Suceava, Neamț și Vaslui.

De asemenea, activitățile beneficiază de sprijinul jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei „Vlad Țepeș”.

Facem precizarea că efectuarea percheziţiei domiciliare este o etapă în cadrul procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, ce are drept scop administrarea probatoriului necesar soluţionării cauzei, care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.