Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Iași efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice și conducerea unui auto fără permis de conducere.
Din investigațiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că în seara de 8 mai a.c., un tânăr ar fi condus un autoturism, pe raza comunei Aroneanu fiind sub influența alcoolului.
Tânărul de 33 ani a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care i s-a solicitat să fie condus la o unitate medicală, pentru prelevare mostre biologice de sânge, însă acesta a refuzat.
De asemenea, din verificările efectuate a rezultat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 11 mai a.c., tânărul bănuit de comiterea faptelor a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore.
La data de 12 mai a.c., tânărul reținut a fost prezentat, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași și Judecătoriei Iași, instanță care a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.
În seara de 10 mai a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 4 Poliție Rurală Miroslava au oprit pentru control, pe raza comunei Miroslava, un autoturism condus de un tânăr de 29 de ani.
Întrucât emana halenă alcoolică, șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Tânărul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate de mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că tânărul nu deține permis de conducere.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 11 mai a.c., tânărul bănuit de comiterea faptelor a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore.
La data de 12 mai a.c., tânărul reținut a fost prezentat, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, față de acesta fiind dispusă măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.