În urmă cu puțin timp a avut loc un accident mortal, în CUG. Un bărbat a murit, după ce a fost călcat de un autoturism, în timp ce ieșea dintr-un canal. Potrivit primelor informații, bărbatul ar fi intrat în canal pentru a citi apometrul, iar când a ieșit, a fost luat în plin de un șofer care venise să își ia copilul de la grădinița din zonă.

Din nefericire, echipajele de salvare ajunse la fața locului au constatat decesul. Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea întregii situații de fapt și luarea măsurilor legale.