Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Iași efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Din cercetările efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că în noaptea de 21 spre 22 ianuarie a.c., o femeie de 30 de ani ar fi condus un autoturism, pe raza municipiului Iași și ar fi intrat în coliziune cu un alt auto, care ulterior ar fi fost proiectat într-un alt auto, în urma impactului rezultând doar pagube materiale.

În urma testării soferiței cu aparatul alcooltest a rezultat o valoare de 1,12 mg/l alcool pur în aerul expirat, aceasta fiind condusă la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 25 ianuarie a.c., femeia bănuită de comiterea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe a fost reţinută de poliţişti pentru 24 de ore.

La data de 26 ianuarie a.c., aceasta va fi prezentată, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi.