Un accident rutier a avut loc, în urmă cu puțin timp, între două autoturisme, în Hârlău. Din informațiile primite se pare că unul dintre șoferi a derapat, intrând pe contrasens și a lovit violent celălalt autoturism care circula regulamentar. În accident au fost implicate cinci persoane, dintre care patru au fost rănite, iar una a rămas încarcerată. La fața locului au intervenit un echipaj de stingere cu modul de descarcerare, un echipaj de prim ajutor SMURD din cadrul punctului de lucru Hârlău, 1 echipaj de descarcerare din cadrul Secției Tg. Frumos și 3 echipaj SAJ Iași dintre care 1 cu medic.

„În această seară am fost sesizați despre un accident rutier, soldat cu victime omenești, produs pe raza orașului Hârlău. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar din primele cercetări efectuate s-a constatat faptul că în accident au fost implicate două autoturisme, iar în urma impactului, 4 persoane au fost rănite. Unul dintre șoferi a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, iar cel de-al doilea nu a putut fi testat, celor doi șoferi urmând a le fi prelevate mostre biologice de sânge. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate.”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Iași.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here