Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, împreună cu polițiștii anticorupție ai Direcției Generale Anticorupție efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, în cursul anului 2021, a unor infracțiuni de luare de mită de către șase agenți de poliție, din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Bacău – Poliția Orașului Dărmănești, în legătură cu aplicarea/neaplicarea sancțiunilor contravenționale pentru contravenții constatate la regimul rutier.

Dosarul penal a fost inițiat ca urmare a unui apel la linia Call Center anticorupție a D.G.A. 0800.806.806.

Astfel, în cursul zilei de astăzi, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău și ofițerii de poliție judiciară ai D.G.A. – Serviciul Județean Anticorupție Bacău, împreună cu alte 4 servicii județene anticorupție (Vaslui, Iași, Covasna și Suceava), ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, efectuează percheziții domiciliare în 5 locații, dintre care una la sediul unei instituții publice, fiind puse în executare 6 mandate de aducere precum și ordonanțe de ridicare de înscrisuri.

Persoanele urmează a fi prezentate la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău în vederea audierii și luării măsurilor ce se impun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here