O femeie din Galați a fost prinsă la volan într-o avansată stare de ebrietate și fără permis de conducere. În mașină pe care o conducea erau și doi copii, pe care i-a pus astfel în pericol. Ea este acum cercetată penal.

O femeie de 39 de ani a dat dovadă de inconștiență când s-a urcat la volan sub influența băuturilor alcoolice, cu doi copii în mașină și fără să dețină permis de conducere.

Marți noapte, în jurul orei 01.00, un echipaj al Poliției Locale Galați a oprit în trafic, pe strada Traian, un autoturism care se deplasa sinuos.

Polițiștii au constatat că șoferița o femeie, de 38 de ani din municipiul Galați, nu deține permis de conducere. De asemenea, testată cu aparatul etilotest, femeia avea o alcoolemie de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Când a fost luată la întrebări de polițiști, femeia a făcut glume, spunând că mașina este furată, că nu are permis şi că a băut vin de ţară.

Femeia a fost predată polițiștilor rutieri și este cercetată pentru comiterea infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și conducere fără permis, scrie Digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here