Un bărbat din București, care a condus beat, a lovit 12 mașini parcate pe o stradă din Brașov. Polițiștii au constatat că nici nu avea permis de conducere, așa că i-au întocmit dosar penal.

Bărbatul în vârstă de 31 ani, din București, conducea pe strada Nucului din Brașov și, la un moment dat, a pierdut controlul volanului, lovind 12 autoturisme parcate. 

La fața locului, șoferul nu a putut fi testat cu etilotestul, așa că a fost dus la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei și a prezenței de substanțe psihoactive în organism.

După ce a fost verificat în baza de date, polițiștii au constatat că șoferului îi fusese suspendat dreptul de a conduce pe drumurile publice, scrie Mediafax.

În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here