Mai mulți angajați dintr-o primărie din Gorj și-au dat demisia după ce noul edil nu le-a mai permis să… chiulească de la serviciu. Oamenii obişnuiau să-şi mai “aranjeze” programul de lucru în funcţíe de cel personal. Iar munca de opt ore i-a speriat prea tare.

Primăria Bolboși, din Gorj, numără în prezent 16 angajați. Pentru mulți, programul de la 8 la 16 era facultativ. Totul s-a schimbat odată ce, la conducerea instituției, a venit un nou primar care a decis să dea milităria jos din pod, scrie Observator.ro

Viorel Rotaru, primar Bolboși: Obișnuiau să întârzie dimineață și să plece și mai devreme. Ca la școală, copilul care nu venea la prima oră ar fi vrut să plece și la ultima. Cine s-a învoit luni, s-a învoit toată săptămâna sau toată luna, urmărea să se învoiască tot anul.

Acum, toată lumea semnează condica de prezență. Mai mult, oamenii sunt monitorizaţi video când vin și pleacă de la serviciu.

Deranjați ca trebuie sa respecte programul la birou, unii angajati si-au dat demisia ori s-au pensionat anticipat. Și aproximativ 20 de asistati au pierdut ajutorul social dupa ce au refuzat sa munceasca.

S-a lăsat cu demisii la Bolboși

Viorel Rotaru, primar Bolboși: N-au rezistat. Sunt supărați. A fost un băiat la Agricol care a cerut pensionarea anticipată, la fel și femeia de serviciu, este doamna secretara, a plecat la altă primărie. Aveam femeia de serviciu care stătea toată ziua în față primăriei: ce doriți, ce poftiți? Nu ștergea un birou, nu făcea treaba care trebuie.

De funcționarii care dădeau rar pe la primărie s-au plâns și localnicii. Nu de puține ori, au găsit instituția mai mult goală.

Și cei 60 de asistați rămași pe lista ajutoarelor sociale au fost puși la muncă de actuala administrație. Pentru banii de la stat pe care oână acum îi luau fără să facă nimic, oamenii trebuie să strângă gunoaie, să taie iarba sau să toaleteze copacii de pe marginea ulițelor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here