Unui bărbat condamnat la 1 an de închisoare cu suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului i s-a confiscat și autovehiculul condus, judecătorul motivând ,,că această măsură de siguranță va asigura o prevenție efectivă, inculpatul nemaiavând posibilitatea concretă de a conduce din nou autovehiculul sub influența băuturilor alcoolice.”

În drept, măsura confiscării a fost întemeiată pe prevederile art. 112 alin.1 lit.b Cod penal, motivarea confiscării fiind următoarea:

,,În baza art. 112 alin.1 lit.b Cod penal, instanța va confisca autoturismul Dacia Logan cu numărul de înmatriculare (…), culoare albastru, cu număr de identificare UU1LSDJJH36139949 (fila 36 d.u.p.), apreciind că această măsură de siguranță va asigura o prevenție efectivă, inculpatul nemaiavând posibilitatea concretă de a conduce din nou autovehiculul sub influența băuturilor alcoolice. Instanța apreciază că această măsură, a confiscării bunului folosit la săvârșirea infracțiunii, este necesară, față de dependența de alcool pe care o are inculpatul, dar și față de traseul pe care l-a avut pe durata întregii zile, inculpatul fiind sub influența băuturilor alcoolice la momentul conducerii autovehiculului.

Instanța apreciază că măsura este proporțională cu gravitatea faptei, valoarea autovehiculului nefiind una deosebită nici în mod obiectiv, față de marcă, model, vechime, stare de uzură, și nici pentru inculpat. Astfel, instanța apreciază că această confiscare a autovehiculului inculpatului nu apare ca fiind nerezonabilă sau disproporționată și este de natură a asigura în mod efectiv împiedicarea inculpatului de mai săvârși astfel de infracțiuni, scopul prevăzut de art. 107 Cod penal fiind atins prin această măsură. Proporționalitatea măsurii confiscării se apreciază prin raportare la gravitatea acuzației, comportamentul inculpatului, valoarea bunului și nu prin raportare la pedeapsa principală aplicată sau la modalitatea de executare, efectivă sau cu suspendarea sub supraveghere, întrucât măsurile de siguranță se pot lua, potrivit art. 107 alin.3 Cod penal, chiar și în situația în care făptuitorului nu i s-a aplicat o pedeapsă. Așadar, nu se poate susține, în cauza de față, că măsura confiscării este excesivă față de sancțiunea principală, a închisorii de 1 an, întrucât măsurile de drept penal, respectiv sancțiunile și măsurile de siguranță, au scopuri complementare și nu se exclud, chiar dimpotrivă, se aplică ori de câte ori se identifică necesitatea acestora.”

Înainte de a reda hotărârea care creează un precedent care ar trebui să dea de gândit celor care ,,servesc” alcool și conduc, reamintim că măsura de siguranță a confiscării speciale este o sancțiune de drept penal și constă în transferul silit și gratuit al dreptului de proprietate asupra unor bunuri din patrimoniul persoanei care a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, ne­justificată, în patrimoniul statului, întrucât, dată fiind legătura acestor bunuri cu fapta săvârșită ori din cauza naturii lor, deținerea în continuare de către persoana respectivă ar prezenta pericolul săvârșirii unor noi fapte prevăzute de legea penală.

Confiscarea specială este prevăzută și la nivel constituțional, ca o limitare a dreptului de proprietate. Conform art. 44 alin. (9) din Constituția României, “bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracțiuni ori contravenții pot fi confiscate numai în condițiile legii.”

Redăm din sentința penală a Judecătoriei Iași, cazul fiind unul care stârnește o oarecare stupoare, măsura confiscării unui autovehicul nefiind întâlnită în soluțiile de condamnare pentru infracțiuni rutiere, fiind chiar în premieră, după cum relatează Ziarul de Iași.
  1. Situația de fapt și încadrarea juridică reținută prin rechizitoriu

Prin rechizitoriul întocmit la data de 30.10.2020 în dosarul nr. 8939/P/2020 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului arestat preventiv, reținându-se că fapta inculpatuluiȚugui Mihai care, la data de 15.09.2020, în jurul orei 19:55, a condus autoturismul marca Dacia cu numărul de înmatriculare (…), pe str.(…) din mun. Iași, jud. Iași, dinspre (..) în dreptul imobilului 19 a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu autoturismul marca Volkswagen cu numărul de înmatriculare (…), care se afla parcat, având o îmbibație alcoolică de 2.44 g/l alcool pur în sânge la prima probă, respectiv 2.28 g/l alcool pur în sânge la a doua probă, realizează conținutul infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută și pedepsită de art. 336 alin. 1 Cod penal.

(…)

Din coroborarea probelor administrate pe parcursul urmării penale, probe recunoscute și necontestate de către inculpat și din declarația acestuia, prin care recunoaște săvârșirea faptei în modalitatea reținută în actul de sesizare, reiese aceeași situație de fapt precum cea din rechizitoriu, respectiv:

La data de 15.09.2020, Poliția Municipiului Iași – Biroul Rutier a fost sesizată prin SNUAU 112 cu privire la faptul că, la aceeași dată, în jurul orei 20.00, pe (…) din Iași, jud.Iași a avut loc un accident rutier soldat cu pagube materiale. Din cuprinsul actului de sesizare a rezultat că la data de 15.09.2020, în jurul orei 19:55, Țugui Mihai a condus autoturismul marca Dacia cu numărul de înmatriculare (…), pe raza din mun. Iași, jud. Iași, dinspre (…) și fondul consumului de băuturi alcoolice, a pierdut controlul asupra direcției de mers, intrând în coliziune cu autoturismul marca Volkswagen cu numărul de înmatriculare (…), care se afla parcat pe partea dreaptă. Numitul Țugui Mihai a fost testat alcoolscopic, rezultând o concentrație alcoolică de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Inculpatul are domiciliul în Holboca, jud. Iași, este divorțat și locuiește în concubinaj cu numita B.M., fiind proprietarul autoturismului marca Dacia Logan cu numărul de înmatriculare (…). În cursul zilei de 15.09.2020, în jurul orei 08.00, în timp ce efectua activități prin curte, inculpatul a consumat 2,5 litri de bere. Apoi a plecat de la domiciliu în mun. Iași, în zona Tudor Vladimirescu, la volanul autoturismului Dacia Logan, cu nr. (…), împreună cu martora B.M. Cei doi s-au întors la domiciliu în jurul orei 11.00, iar inculpatul i-a cerut martorei B.M. să îl servească cu 50 ml de țuică, ceea ce a și făcut. Martora B.M. a declarat că l-a văzut pe inculpat apoi prin curte, până în jurul orei 17.00, consumând bere dintr-o sticlă de 2 litri.

În jurul orei 17.00, inculpatul a urcat la volanul autoturismului marca Dacia Logan cu nr. (…) și a plecat de acasă, fără a-i spune martorei unde pleacă. Inculpatul s-a deplasat în mun.Iași, în zona Tătărași, unde, în jurul orei 18.00, a consumat 100 ml vodka, într-un bar de pe jurul orei 19.00, inculpatul s-a deplasat la barul ”Timișoreana” din mun. Iași, unde a mai consumat 50 de ml de vodka, fiind servit de martora D.D.D., angajata barului.

În acest timp, pe raza imobilului 19 se afla parcat autoturismul VW cu nr.(…). Lângă autoturism se afla martorul B.B. care stătea de vorbă cu mătușa acestuia, martora C.E. În timp ce stăteau de vorbă pe trotuarul din dreptul imobilului 19, martorul B.B. a observat la câțiva metri de metri că o persoana de sex masculin, de aproximativ 60 de ani, a căzut lângă un autoturism marca Dacia. Martorul și-a continuat discuțiile cu mătușa sa, fără a sesiza dacă persoana respectivă s-a ridicat de unde a căzut.

În jurul orei 19:50, inculpatul a urcat la volanul autoturismului marca Dacia cu nr. (…), cu intenția de a se îndrepta către domiciliu, dinspre  direcția Aeroportului, iar apoi către Holboca, jud Iași. După ce a parcurs câțiva metri, inculpatul Țugui Mihai a pierdut controlul volanului, a trecut tangențial pe lângă martorul B.B. și a intrat în coliziune cu autoturismul marca Volkswagen cu nr. (…), ce se afla parcat pe partea dreapta, în dreptul imobilului 19. Martora C.E.a declarat că l-a atenționat pe martorul B.B. să se ferească, întrucât se apropia de el un autoturism marca Dacia, care se deplasa dinspre (…) și avea un mers sinuos, moment în care martorul s-a ferit pentru a nu fi acroșat. În momentul imediat următor, autoturismul Dacia a acroșat autoturismul marca Volkswagen Transporter cu numărul de înmatriculare (…), intrând în partea din spate a acestuia. Martorul B.B. a văzut că de la volanul autoturismului marca Dacia cu nr.(…) a coborât o persoană pe care a recunoscut-o ca fiind aceeași pe care o observase anterior căzută lângă autoturism.

Astfel, martorul s-a apropiat de conducătorul auto, a văzut că se afla într-o avansată de ebrietate, emana halenă alcoolică și nu își putea ține echilibrul, motiv pentru care a apelat SNUAU 112. Echipajul poliției rutiere ajuns la fața locului a constatat că accidentul rutier a avut loc pe (…) Iași, jud. Iași, pe sensul de mers din dreptul imobilului nr. 7. Organele de poliție au găsit în staționare, paralel față de marginea părții carosabile, autoturismul marca Dacia Logan cu nr. de înmatriculare (…) și auto VW Transporter cu nr.(…). Polițiștii l-au identificat pe inculpatul Țugui Mihai, în baza cărții de identitate, ca fiind persoana care a condus autoturismul autoturismul marca Dacia Logan cu numărul de înmatriculare (…) la momentul producerii accidentului.

În prezența martorului B.B., inculpatul Țugui Mihai a fost testat cu aparatul etilotest marca DRAGER, (..)-0339, rezultând o concentrație alcoolică de 1,01 mg/l în aerul expirat, conform testului, ora 20:20. Inculpatul a declarat polițiștilor că anterior conducerii autoturismului marca Dacia Logan cu numărul de înmatriculare (…) a consumat bere și vodka. Având în vedere concentrația alcoolică, polițiștii rutieri i-au solicitat inculpatului să se supună recoltării de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, conducându-l la Institutul de Medicină Legală Iași, pentru prelevarea a două mostre de sânge. Inculpatul Țugui Mihai a fost condus cu autospeciala de poliție marca Dacia cu numărul MAI(…) la sediul Institutului de Medicină legală Iași, unde i s-au prelevat două mostre biologice de sânge, cu acordul său, în vederea stabilirii alcoolemiei, cu trusa standard de recoltare (…) nr. (…) desigilată și sigilată în prezența acestuia. Conform buletinului de Analiză Toxicologică nr. 1391/A din data de 16.09.2020 emis de IML Iași, la data de 15.09.2020, inculpatul Țugui Mihai a avut o alcoolemie de 2.44 g/l alcool pur în sânge la prima probă recoltată la ora 2050, respectiv de 2.28 g/l alcool pur în sânge la a doua probă, recoltată la ora 2150.

Martora D.D. l-a recunoscut pe inculpat ca fiind persoana pe care a servit-o cu alcool cu puțin timp înainte de producerea accidentului.

Inculpatul Țugui Mihai a fost citat în vederea audierii în calitate de suspect la data de 16.09.2020. Acesta nu s-a prezentat la sediul poliției rutiere la ora stabilită, motiv pentru care organele de poliție au emis mandatul de aducere din 16.09.2020. Potrivit procesului-verbal din 16.09.2020, cu ocazia punerii în executare a mandatului de aducere, organele de poliție l-au identificat pe inculpat la locuința sa, sub influența băuturilor alcoolice. Comunicându-i-se că trebuie să îi însoțească pe polițiști, inculpatul a devenit agitat și a amenințat că se sinucide. În contextul în care concubina acestuia a declarat că inculpatul consumă zilnic alcool, polițiștii l-au condus pe inculpat la Spitalul de Psihiatrie Socola, unde a rămas internat până la data de 29.09.2020. Inculpatul Țugui Mihai a fost externat cu diagnosticul de demență mixtă formă moderată cu elemente anxioase. Tulburare organică a personalității cu elemente confuzive și agravată oniric.

La data de 30.09.2020 inculpatul a fost citat în vederea audierii, iar apărătorul acestuia, suspectând lipsa discernământului, a solicitat efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice în vederea stabilirii existenței discernământului la data faptei. Prin ordonanța din 30.09.2020 s-a dispus efectuarea unei expertize care să stabilească dacă la data săvârșirii faptei inculpatul a avut discernământul păstrat. Inculpatul a fost internat voluntar la Spitalul de Psihiatrie Socola, unde a fost expertizat, iar la data de 08.10.2020 a fost externat. Potrivit raportului de expertiză medico-legală psihiatrică (…) din 15.10.2020 emis de IML Iași, inculpatul Țugui Mihai prezintă diagnosticul de tulburare organică a personalității, tulburare cognitivă, organică cu episoade confuzionale, etilism cronic, iar fapta din 15.09.2020 a fost săvârșită cu discernământ.

Audiat fiind în cursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut circumstanțiat săvârșirea faptei.

Față de aceste considerente, instanța reține, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită cu vinovăție de inculpat, fiind cert că la momentul accidentului, inculpatul avea o alcoolemie mai mare de 0,80 g/l de alcool pur în sânge.

Încadrarea juridică a faptei reținută de către instanță

În drept, fapta inculpatului care, la data de 15.09.2020, în jurul orei 19:55, a condus autoturismul marca Dacia cu numărul de înmatriculare (…), pe raza din mun. Iași, jud. Iași, dinspre (…) în dreptul imobilului 19 a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu autoturismul marca Volkswagen cu numărul de înmatriculare (…), care se afla parcat, având o îmbibație alcoolică de 2.44 g/l alcool pur în sânge la prima probă, respectiv 2.28 g/l alcool pur în sânge la a doua probă, realizează conținutul infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen. și pedepsită cu închisoarea de la 1 la 5 ani sau cu amenda.

În legătură cu latura subiectivă, instanța constată că inculpatul a săvârșit infracțiunea cu intenție indirectă, formă de vinovăție prevăzută de art. 16 alin. (3) lit. b) C. pen., întrucât acesta nu a urmărit producerea stării de pericol pentru cei implicați în circulația pe drumurile publice, însă a prevăzut și a acceptat producerea unei astfel de urmări.

Individualizarea judiciară a pedepsei

La individualizarea pedepsei, instanța va avea în vedere atât prevederile art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, consecință a recunoașterii faptei, limitele pedepsei urmând a fi reduse cu o treime, cât și criteriile prevăzute de art.74 Cod penal, ce prevede că stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: a) împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; c) natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; d) motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; e) natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; f) conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; g) nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

În speță, instanța reține că inculpatul are 70 de ani, consumă zilnic alcool, având o dependență constatată clinic, suferind chiar în sala de judecată o pierdere temporară a conștiinței ca urmare a sevrajului, la verificarea măsurii arestului preventiv, în procedura de cameră preliminară. Totdată fapta a fost comisă cu discernământ, iar inculpatul a pus în pericol real și grav viața martorului B.B., pe care era foarte aproape să îl accidenteze.

Instanța reține că infracțiunea dedusă judecății este gravă, având în vedere alcoolemia ridicată, dar și drumurile pe care inculpatul a circulat, momentul zilei în care a condus, pericolul concret produs prin cauzarea accidentului de circulație, cu pagube materiale, dar și insistența cu care inculpatul a condus în ziua respectivă, deși căzuse lângă autoturism și ar fi trebuit să își dea seama că starea de ebrietate în care se afla îi expunea pe ceilalți participanți la trafic unui pericol grav și concret.

Pentru aceste motive, va condamna pe inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare, fiind necesar să i se aplice și pedeapsa complementară interzicerii dreptului de a conduce autovehicule, prevăzută de art. 66 alin.1 lit. i C.p., pe o perioadă de 5 ani, care se va calcula potrivit art. 68 alin.1 lit. b C.p., de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 65 alin.1 Cod penal, se va aplica și pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a conduce autovehicule, prevăzută de art. 66 alin.1 lit. i Cod penal.

În baza art. 112 alin.1 lit.b Cod penal, instanța va confisca autoturismul Dacia Logan cu numărul de înmatriculare (…), culoare albastru, cu număr de identificare UU1LSDJJH36139949 (fila 36 d.u.p.), apreciind că această măsură de siguranță va asigura o prevenție efectivă, inculpatul nemaiavând posibilitatea concretă de a conduce din nou autovehiculul sub influența băuturilor alcoolice. Instanța apreciază că această măsură, a confiscării bunului folosit la săvârșirea infracțiunii, este necesară, față de dependența de alcool pe care o are inculpatul, dar și față de traseul pe care l-a avut pe durata întregii zile, inculpatul fiind sub influența băuturilor alcoolice la momentul conducerii autovehiculului.

Instanța apreciază că măsura este proporțională cu gravitatea faptei, valoarea autovehiculului nefiind una deosebită nici în mod obiectiv, față de marcă, model, vechime, stare de uzură, și nici pentru inculpat. Astfel, instanța apreciază că această confiscare a autovehiculului inculpatului nu apare ca fiind nerezonabilă sau disproporționată și este de natură a asigura în mod efectiv împiedicarea inculpatului de mai săvârși astfel de infracțiuni, scopul prevăzut de art. 107 Cod penal fiind atins prin această măsură. Proporționalitatea măsurii confiscării se apreciază prin raportare la gravitatea acuzației, comportamentul inculpatului, valoarea bunului și nu prin raportare la pedeapsa principală aplicată sau la modalitatea de executare, efectivă sau cu suspendarea sub supraveghere, întrucât măsurile de siguranță se pot lua, potrivit art. 107 alin.3 Cod penal, chiar și în situația în care făptuitorului nu i s-a aplicat o pedeapsă. Așadar, nu se poate susține, în cauza de față, că măsura confiscării este excesivă față de sancțiunea principală, a închisorii de 1 an, întrucât măsurile de drept penal, respectiv sancțiunile și măsurile de siguranță, au scopuri complementare și nu se exclud, chiar dimpotrivă, se aplică ori de câte ori se identifică necesitatea acestora.

Cu privire la individualizarea judiciară a executării pedepsei principale, instanța reține dispozițiile art. 91 C. pen., conform cărora se poate dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o anumită durată cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:

– pedeapsa aplicată, inclusiv în caz de concurs de infracțiuni, este închisoarea de cel mult 3 ani,

– infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 42 sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare,

– infractorul și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității,

– în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă și, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracțiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

Instanța consideră că în prezenta cauză sunt îndeplinite cerințele prevăzute de legiuitor, întrucât:

– condamnarea prin prezenta sentință este de 1 an închisoare,

– inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii,

– inculpatul și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității

– instanța apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă și, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracțiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată, esențiale în această apreciere fiind persoana inculpatului, atitudinea de cooperare manifestată pe durata procesului penal, acceptarea tratamentului pentru dependența de alcool.

Față de aceste considerente, în baza art. 91 C. pen. va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și va stabili un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen. Pe durata termenului de supravehere, inculpatul va respecta măsurile de supraveghere și obligațiile din dispozitiv, va presta muncă în folosul comunității, va urma un curs de reitegrare socială și nu va mai săvârși niciun fel de fapte penale, sub sancțiunea revocării suspendării executării sub supraveghere și executarea efectivă a pedepsei. Instanța îl atenționează pe inculpat asupra conduite sale viitoare și asupra necesității de a respecta legea.

Alte dispoziții

În cursul urmăririi penale, față de inculpat s-a dispus măsura reținerii pentru 24 ore începând cu data de 08.10.2020 ora 15.00, până la data de 09.10.2020 ora 15.00.

Prin încheierea nr. 245/MP din data de 09.10.2020, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Iași a dispus față de inculpat luarea măsurii arestului preventiv pe o durată de 30 zile, începând cu data de 09.10.2020 până la data de 07.11.2020, inclusiv.

Prin încheierea din 02.11.2020 (…)/a1.1), definitivă prin necontestare la 04.11.2020 s-a dispus înlocuirea arestului preventiv cu controlul judiciar, care a fost menținut prin încheierea din 18.12.2020.

Având în vedere că instanța a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii de 1 an, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, apreciind că este necesară supravegherea inculpatului timp de 2 ani, în baza art. 399 alin.1 Cod procedură penală, se va menține controlul judiciar, care are scopul de a asigura prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni. Această dispoziție, privind măsura preventivă, este executorie, potrivit art. 399 alin.4 Cod procedură penală.

***

Cu privire la perioada în care inculpatul a fost internat în vederea efectuării expertizei medico-legale psihiatrice, se constată că această perioadă este cuprinsă între 30.09.2020 și 08.10.2020, iar perioada anterioară de internare, la Institutul de Psihiatrie Socola, între 16.09.2020 și 29.09.2020, a reprezentat o perioadă de internare voluntară, inculpatul fiind agitat și amenințând că se sinucide, acceptând internarea medicală, la propunerea organelor de poliție. Așadar, în baza art. 184 alin. 28 Cod procedură penalăse va deduce din durata pedepsei, în caz de revocare sau anulare a suspendării sub supraveghere, doar perioada 30.09.2020, necesară pentru efectuarea expertizei medico-legale psihiatrice, nu și perioada anterioară de internare, care nu a fost în vederea efectuării vreunei expertize.

***

În ceea ce privește cheltuielile judiciare, acestea vor fi stabilite într-un cuantum rezonabil, proporțional cu complexitatea cauzei și cu cheltuielile efectuate pe parcursul procesului penal. La urmărirea penală s-au stabilit cheltuieli de 531 lei, iar la instanță au fost camera preliminară, verificările măsurii preventive și un termen de judecată. În total, vor fi stabilite în sarcina inculpatului cheltuieli judiciare în cuantum de 2.000 de lei.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here