• Robert Berechet și iubita lui, pe care a supus-o unor chinuri greu de imaginat
  • Robert s-a filmat când îi spărgea pahare în cap iubitei, la Ploiești. Curtea de Apel i-a majorat cu 4 ani pedeapsa tânărului care a îngrozit întreaga țară

În urmă cu doi ani, un tânăr în vârstă de 20 de ani, Robert Gabriel Berechet a fost reținut de către polițiști după ce și-a bătut și umilit iubita. Cazul lui Robert a șocat întreaga țară. Supranumit „bestia din Ploiești”, el și-a bătut cu bestialitate iubita, chiar de ziua ei de naștere. Mai mult decât atât, băiatul a filmat momentele și le-a postat pe pagina lui de Facebook.

Tânăra a trecut prin momente greu de imaginat. Cei doi se aflau sub influența substanțelor stupefiante. Se presupune că fata în vârstă de 18 ani s-ar fi prostituat pentru a putea face rost de aceste substanțe. În imaginile șocante făcute publice chiar de agresor, fata era bătută de iubitul ei, pe care o punea să-i pupe picioarele.

„M-a amenințat cu cuțitul al gât, m-a tăiat la mână, mi-a spart pahare în cap, m-a băgat în cadă, tot la fel mi-a spart o sticlă. Ultima oară m-a lovit de la sevraj. A început să mă bată, că el n-are ce să consume și toți nervii i-au picat pe mine. M-a dat cu capul de pereți, de uși”, a declarat iubita agresorului.

„Bestia din Ploiești” va sta 13 ani în spatele gratiilor. I s-au adus mai multe capete de acuzare

Decizia Curții de Apel Ploiești în cazul lui Robert Berechet

La doi ani de la evenimentul șocant, „bestia din Ploiești” își va primi pedepasa după gratii. El a fost condamnat la 13 ani de închisoare, iar decizia Curții de Apel Ploiești este definitivă. Pedeapsa tânărului a rezultat din mai multe capete de acuzare, scrie wowbiz.ro

„Aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare la care adaugă un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 4 ani, 9 luni şi 20 de zile, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 12 ani, 9 luni şi 20 de zile închisoare”, se arată în Decizia Curții de Apel Ploiești.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here